Acasă » Trending » Alimentele care nu se ţin niciodată în frigider! De ce nu trebuie băgate la rece

Alimentele care nu se ţin niciodată în frigider! De ce nu trebuie băgate la rece

De: Elena Nica 19/11/2021 | 11:39
Alimentele care nu se ţin niciodată în frigider! De ce nu trebuie băgate la rece

Nu toate alimentele trebuie ținute în frigider. Mulți greșim în privința unora de care nici nu ne dăm seama. În realitate, temperatura scăzută modifică gustul, textura sau consistența unor produse, care se vor strica mai repede decât te-ai aștepta.

Iată mai jos o listă cu 38 de alimente cărora nu le priește deloc frigul, fiind recomandat să le depozitezi într-o cameră cu o temperatură medie.

Alimente care nu se țin în frigider

A ține un aliment în frigider nu înseamnă automat că acesta va rămâne proaspăt o perioadă îndelungată, ba din contră. Locurile prielnice pentru numeroase produse pe care le includem zilnic în dieta noastră sunt dulapurile, camerele de depozitare sau, pur și simplu, masa din bucătărie.

  1. Nucile:temperaturile medii pot conserva foarte bine uleiurile care există în nuci. Dacă le vei ține în frigider, gustul nucilor se schimbă și își pierd savoarea, dar le poți depozita cu încredere în cămară. Trebuie să fiți atenți ca nucile să fie puse într-un recipient care este închis etanș. În cămară, temperatura nu este nici prea mică, dar nici prea ridicată, ceea ce face ca nucile să-și păstreze proprietățile pentru cel puțin șase luni.
  2. Mierea: deși nu putem vorbi de pierderea proprietăților, păstrarea în frigider a mierii duce la cristalizarea și solidificarea sa. Poți consuma mierea în stare solidă dacă o adaugi în băuturi fierbinți sau dacă vrei să o folosești pentru altceva, trebui să pui recipientul în care se află mierea într-o oală cu apă caldă și să o lași acoperită pentru minim 15 – 20 minute.
  3. Uleiul de măsline: este afectat de frigul excesiv care îl face vâscos, dens și tulbure. Ține cont de faptul că toate uleiurile vegetale își schimbă consistența imediat, în funcție de temperatura la care sunt expuse. Pentru a evita deteriorarea sa, este bine să pui uleiul de măsline în cămară sau pe blatul din bucătărie.
  4. Pâinea: multe persoane consumă o pâine în decurs de câteva zile. Dacă și tu faci parte din această categorie, nu depozita pâinea în frigider, deoarece nu doar că va deveni tare, dar va avea și un gust rânced. Pâinea se păstrează la temperatura camerei, într-o cutie sau înfășurată într-o pânză. Pentru a păstra miezul pâinii moale timp de câteva zile, pune lângă ea un măr tăiat în două.
  5. Cafeaua: preia mirosurile de la alimentele din jur, iar în frigider absoarbe și umezeala. După câteva zile de ținut cafeaua în frigider, vei observa că și-a pierdut în totalitate aroma. Cafeaua trebuie ținută musai într-un recipient etanș și departe de lumina soarelui.
  6. Sosurile pentru salate: își pierd gustul imediat dacă ajung la frig, deoarece mare parte dintre ele sunt preparate cu ulei sau oțet. Un dulap este locul perfect pentru păstrat sosurile, până în momentul consumului.
  7. Sosurile iuți: își pierd din intensitate dacă sunt păstrate doar în frigider. Orice sos cu ardei iute este mai intens dacă este pus la temperatura camerei.
  8. Siropurile: se păstrează foarte bine în orice colț al bucătăriei. Ținute la temperaturi scăzute, siropurile se îngroașă și sunt foarte greu de consumat.
  9. Fructele uscate: devin tari dacă iau contact cu frigul, ceea ce le face imposibil de mâncat. Plus că în frigider vor da peste umezeală, ceea ce le poate crea o peliculă vâscoasă. Dacă depozitezi fructele uscate în cămară, te poți bucura chiar și șase luni de ele.
  10. Ciocolata: rece face la suprafață o peliculă albă fină. Nu te gândi că este stricată, ci doar înseamnă că a ieșit o parte din grăsime, din cauza temperaturii din frigider. De asemenea, ciocolata preia o parte din mirosurile din frigider, ceea ce îi alterează gustul. Dacă vrei să o menți proaspătă, pune ciocolata într-un recipient etanș, pe care îl depozitezi într-un loc întunecat și uscat.
  11. Produsele de patiserie: se umezesc foarte repede dacă stau în frigider. Pentru a rămâne proaspete mai mult timp, pune toate produsele de patiserie într-o pungă de hârtie și departe de lumina soarelui.
  12. Untul de arahide: conține mult ulei, care la temperaturi joase se va separa de restul produsului. Totodată, untul de arahide rece este greu de digerat și de amestecat. Untul de arahide rezistă până la nouă luni dacă este depozitat la o temperatură de 15℃.
  13. Murăturile: din comerț nu au nevoie să fie ținute în frigider, deoarece conservații utilizați la prepararea lor țin bacteriile la distanță. Dacă borcanul cu murături este închis ermetic, atunci poate sta lejer în cămară pentru cel puțin șase luni. În schimb, dacă prepari propriile murături și nu ești sigur că borcanul este bine închis, cel mai bine este să le depozitezi în frigider.
  14. Condimentele uscate: sunt poate cele mai nepotrivite produse pe care le poți ține la rece. Umezeala din frigider nu va face altceva decât să le schimbe aroma.
  15. Ketchup-ul: conține suficientă sare, conservați și zahăr cât să-l țină bun de consumat pentru mai mult de de trei luni, de aceea nu are nevoie de frig pentru a rezista.
  16. Gemul: conține aceeași conservați precum murăturile. Din cele mai vechi timpuri borcanele cu dulcețuri și gemuri erau sterilizate și puse în cămară. Oamenii pot consuma gemurile chiar și după 1 – 2 ani. Abia după deschiderea borcanului, gemul trebuie pus la rece pentru a nu fermenta.
  17. Untul: într-adevăr este un aliment care nu poate fi ținut la temperatura camerei prea mult, deoarece se topește și mucegăiește. Dacă te afli într-o situație când nu ai acces la frigider, trebuie să știi că untul rezistă într-un loc mai întunecat pentru maxim 1 – 2 zile.
  18. Ouăle: reprezintă un aliment care pare obligatoriu de păstrat în frigider. Surprinzător este faptul că ouăle sunt protejate de bacterii datorită cojii și pot fi lăsate într-o cameră umbrită chiar și 3 – 4 zile.
  19. Busuiocul: este o plantă căreia îi place căldura, iar frigul execsiv îl va ofili în doar câteva ore. Ca să rămână verde și să-și păstreze aroma, busuiocul trebuie pus într-un pahar cu apă și așezat într-un colț al camerei unde nu ajung razele soarelui.
  20. Șampania:nu trebuie pusă în frigider dacă nu este cosumată în decurs de maxim 4 – 5 zile, deoarece îi scade aciditatea, dopul de plută se usucă, iar băutura oxidează își pierde din aromă.

Ce fructe nu se țin în frigider

Fructele sunt resurse esențiale de vitamine, minerale și antioxidanți. Fructele nu trebuie să lipsească din alimentația noastră, dar pentru a ne bucura pe deplin de proprietățile lor trebuie să avem grijă și la modul de păstrare al acestora. Unele fructe își pierd gustul și nutrienții dacă intră în contact cu frigul.

Iată care sunt cele 10 fructe pe care nu trebuie să le ți în frigider.

  1. Dovleacul: trebuie pus departe de frigider, indiferent de tipul său. Dacă ai cumpărat un dovleac plăcintar, pune-l în cămară și nu la rece. Contrar aparențelor, dovleacul se strică mai repede dacă este expus la temperaturi scăzute.
  2. Mango: trebuie refrigerat numai dacă este copt. Un fruct crud va rămâne în același stadiu dacă este pus în frigider.
  3. Avocado: identic cu mango și acest fruct are nevoie să stea la rece numai dacă este tăiat sau copt. Dacă ai un avocado necopt, lasă-l pe masă pentru 4 – 5 zile, iar apoi va fi numai bun de mâncat.
  4. Pepenele: se găsește pus în magazine și piețe pe diferite tejghele și rafturi și poate rămâne acolo perioade lungi de timp până își găsește un cumpărător. Pepenele își are locul în frigider doar atunci când este tăiat. În rest, poți elibera o bună parte a frigiderului dacă lași pepenele oriunde în bucătărie.
  5. Bananele: se înnegresc rapid dacă dau de rece. Bananele sunt niște fructe care rezistă de minune la temperaturi între 15 – 20℃, chiar și pentru mai mult de 5 – 6 zile.
  6. Piersicile: la fel ca majoritatea fructelor au nevoie, de obicei, să se coacă pentru o perioadă înainte de a fi consumate. Dacă le bagi în frigider, procesul de coacere se oprește, iar fructul se strică mai repede. Piersicile pot fi așezate într-un bol și lăsate pe masa din bucătărie.
  7. Citricele: reci sunt lipsite de aromă și textură. Fie că vorbim de lămâi, portocale sau grapefruit, toate au nevoie de puțină căldură, așa că pot fi puse chiar și acolo unde bate soarele.
  8. Ananasul: este un fruct exotic căruia îi priește căldura. În contact cu frigul, ananasul se usucă și își pierde din savoare.
  9. Fructele de pădure: trebuie cumpărate cu maxim 4 – 5 zile înainte de consum, fiind indicat să fie așezate în cămară și nu în frigider. Fructele de pădure pierd o parte din gust și din textura crocantă dacă stau prea mult la rece.
  10. Merele:oxidează și se usucă dacă sunt lăsate în frigider pentru mai mult de 14 zile. Recomandat este să fie puse într-un coș și așezate într-un loc al casei unde temperatura nu scade sub 15℃.

Care sunt legumele care nu trebuie să stea niciodată la rece

La fel cum fructele ne furnizează suficiente vitamine și minerale, cât să fim protejați de radicalii liberi, așa și legumele ne apără de cele mai grave boli. Multe legume putrezesc și devin apoase dacă sunt lăsate în frigider.

Mai jos ai o listă cu 8 dintre cele mai consumate legume, pe care nu trebuie să le pui niciodată în frigider.

  1. Usturoiul: mucegăiește dacă nu este depozitat la temperatura camerei. Dacă pui usturoiul în frigider, vei observa și că unele căpățâni fac muguri, apăruți din cauza umezelii. Usturoiul rezistă chiar și 2 – 3 luni dacă este depozitat cum trebuie.
  2. Ceapa: la fel ca la usturoi și aceastei legume îi priește într-un loc uscat și cu umbră. Ceapa este bogată în amidon și devine apoasă, înmugurește și mucegăiește dacă este lăsată în frigider. Dacă totuși ai folosit doar o jumătate dintr-o ceapă, poți lăsa restul în frigider într-un recipient închis ermetic, dar nu mai mult de 2 zile.
  3. Cartofii normali/dulci: au mult amidon, care ajuns la temperaturi scăzute se transformă în zahăr. Nu ai vrea să mănânci un cartof proaspăt scos din frigider, deoarece zahărul îl face apos și fără gust. Ține cont și de faptul că orice cartof pus în frigider alterează în câteva zile și gustul celorlalte legume pe care le ai. Este de preferat să ți cartofii într-un sac de pânză, departe de lumina soarelui.
  4. Vinetele: sunt foarte sensibile la rece, astfel că în mai puțin de 2 – 3 zile se strică. Nici căldura excesivă nu este bună pentru vinete, așa că este bine să le lași într-o cameră întunecată unde temperatura este între 15 – 20℃.
  5. Roșiile: au o membrană care se deteriorează în frigider. De aceea, persoanele care pun roșiile în frigider observă că acestea se înmoaie foarte repede și nu mai au gust. Dacă ai prea multe roșii, noi îți recomandăm să le faci bulion sau să le folosești la cât mai multe rețete.
  6. Fasolea verde: proaspătă oxidează și își pierde toate substanțele nutritive dacă o lași în frigider. În schimb, fasolea verde poate fi folosită tot anul dacă este opărită, iar apoi băgată la congelator. Înghețarea va încetini procesul de oxidare, astfel că fasolea verde rămâne la fel de proaspătă pentru multe luni.
  7. Castraveții: au o coajă sensibilă care la temperaturi mai mici de 10℃ își pierde fermitatea și devine gălbuie. Totodată, frigul face ca apa din castraveți să iasă la suprafață, ceea ce duce la apariția mucegaiului. În frigider, durata de prospețime a castraveților este scurtată chiar și cu 3 – 4 zile.
  8. Ciupercile: se înnegresc și se usucă dacă sunt păstrate mai mult de 3 – 4 zile în frigider. După această perioadă vor fi greu de preparat. Pentru a menține ciupercile proaspete câteva zile în plus, pune-le într-un loc ferit de soare, dar nu lângă alte legume, deoarece își vor pierde din savoare.

Dacă vrei să-ți păstrezi alimentele proaspete cât mai multe zile, ține cont de modul de păstrare al fiecărui produs în parte. Fructele și legumele așa cum sunt bananele, cartofii, fructele de pădure sau castraveții, se strică repede dacă intră în contact cu frigul. De asemenea, alimente precum uleiul sau mierea rezistă câteva luni în plus dacă nu sunt ținute în frigider. În câteva zile de la depozitarea în frigider, cele 38 de alimente prezentate mai sus își pierd gustul și textura, astfel că devin greu de consumat.

 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars
Parteneri
Pelinel a atras toate privirile la nunta Mihaelei Borcea. Fostul model a avut o apariție de milioane la brațul soțului ei
Pelinel a atras toate privirile la nunta Mihaelei Borcea. Fostul model a avut o apariție...
Nicușor Dan, pus la zid pentru gestul devenit viral în România: „Păcat că la inundații n-a fost”
Nicușor Dan, pus la zid pentru gestul devenit viral în România: „Păcat că la inundații...
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
Artista pe care Dolănescu ar fi cerut-o în căsătorie, deși era însurat: „Maria Ciobanu era gravidă în trei luni”
Artista pe care Dolănescu ar fi cerut-o în căsătorie, deși era însurat: „Maria Ciobanu era...
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a...
Surse: Cine este femeia despre care Nicuşor Dan le-a spus lui Bolojan şi Grindeanu că vrea să o numească premier, pentru că ei refuză
Surse: Cine este femeia despre care Nicuşor Dan le-a spus lui Bolojan şi Grindeanu că...
VIDEO Noi imagini surprinse de camerele de supraveghere cu momentul prăbușirii avionului Air India
VIDEO Noi imagini surprinse de camerele de supraveghere cu momentul prăbușirii avionului Air India
Propunere surpriză de premier tehnocrat. Cine este Ionuț Dumitru, varianta luată în calcul de președintele Nicușor Dan
Propunere surpriză de premier tehnocrat. Cine este Ionuț Dumitru, varianta luată în calcul de președintele...
VIDEO – Ai voie să conduci în papuci, desculț sau fără tricou? Iată ce spune un polițist!
VIDEO – Ai voie să conduci în papuci, desculț sau fără tricou? Iată ce spune...
Un cuplu britanic și-a luat rămas bun pe Instagram înainte de prăbușirea zborului Air India. Ce mesaj au transmis aceștia chiar înainte de decolare
Un cuplu britanic și-a luat rămas bun pe Instagram înainte de prăbușirea zborului Air India....
Paradisul chiriilor! Orașul din Europa unde chiria este doar 1 euro pe an
Paradisul chiriilor! Orașul din Europa unde chiria este doar 1 euro pe an
Fetiţa Teodorei Marcu, Emma, a ieșit la joacă cu copiii lui Tzancă Uraganu! Ce a simțit artistul când a văzut-o pe micuța care, din nefericire, nu își va mai avea mama alături niciodată
Fetiţa Teodorei Marcu, Emma, a ieșit la joacă cu copiii lui Tzancă Uraganu! Ce a...
„Scoală-te tată, că nu mai pot...” Strigăte de jale la căpătâiul fiului lui Ionel Ganea, înainte ca micuțul să fie dus la groapă! Fostul fotbalist urlă de durere și nu se dezlipește de lângă sicriu
„Scoală-te tată, că nu mai pot...” Strigăte de jale la căpătâiul fiului lui Ionel Ganea,...
Câţi bani strângem în 15 ani dacă economisim alocaţia copilului, de 292 lei pe lună
Câţi bani strângem în 15 ani dacă economisim alocaţia copilului, de 292 lei pe lună
BANCUL ZILEI. -Bulă, vorbești spaniolă? BULĂ: -Desigur!
BANCUL ZILEI. -Bulă, vorbești spaniolă? BULĂ: -Desigur!
Zvon: dată de lansare și preț pentru Xiaomi Smart Band 10
Zvon: dată de lansare și preț pentru Xiaomi Smart Band 10
Pentru prima dată în istorie, oamenii au VĂZUT polii Soarelui
Pentru prima dată în istorie, oamenii au VĂZUT polii Soarelui
Ce s-a întâmplat în ultimele secunde în cabina piloților este cutremurător. Ies la iveală detalii care schimbă totul despre avionul cu 244 de pasageri care s-a prăbușit peste un hotel
Ce s-a întâmplat în ultimele secunde în cabina piloților este cutremurător. Ies la iveală detalii...
Subiecte fizică la Bacalaureat 2025. Rezolvări și barem de corectare. Proba la alegere a profilului la BAC 2025
Subiecte fizică la Bacalaureat 2025. Rezolvări și barem de corectare. Proba la alegere a profilului...
Subiecte informatică la Bacalaureat 2025. Barem de corectare și rezolvare. Proba la alegere a profilului la BAC 2025
Subiecte informatică la Bacalaureat 2025. Barem de corectare și rezolvare. Proba la alegere a profilului...
Lovitură pentru Călin Georgescu. Judecătoria Sectorului 1 a luat decizia definitivă azi, 13 iunie. NU mai poate face nimic
Lovitură pentru Călin Georgescu. Judecătoria Sectorului 1 a luat decizia definitivă azi, 13 iunie. NU...
Înmormântarea lui Ciprian Pian, amânată. De ce vrea familia să-l mai țină acasă. El a murit de o săptămână!
Înmormântarea lui Ciprian Pian, amânată. De ce vrea familia să-l mai țină acasă. El a...
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Lumea televiziunii e în doliu. S-a stins cea mai iubită vedetă TV. A fost o inspirație pentru o generație întreagă
Lumea televiziunii e în doliu. S-a stins cea mai iubită vedetă TV. A fost o...
Gest premonitoriu a lui Netanyahu. Biletul de la Zidul Plângerii și semnificația sa
Gest premonitoriu a lui Netanyahu. Biletul de la Zidul Plângerii și semnificația sa
Mihai Voropchievici nominalizează zodia care primește o veste care îi da întreaga existență peste cap: „De ele depinde ce curs va lua viața lor”
Mihai Voropchievici nominalizează zodia care primește o veste care îi da întreaga existență peste cap:...
Planul prin care Ion Ţiriac ar putea să aducă metroul în Otopeni în maximum 6 luni: Uşor de tot
Planul prin care Ion Ţiriac ar putea să aducă metroul în Otopeni în maximum 6...
Ce se întâmplă cu ajutorul de înmormântare. Anunțul făcut de Dragoş Anastasiu, consilier al președintelui Nicușor Dan
Ce se întâmplă cu ajutorul de înmormântare. Anunțul făcut de Dragoş Anastasiu, consilier al președintelui...
Autoritățile reacționează VEHEMENT în scandalul momentului dintre Iustin Petrescu și Marilu Dobrescu:
Autoritățile reacționează VEHEMENT în scandalul momentului dintre Iustin Petrescu și Marilu Dobrescu: "Manifestă un comportament...
Cu ce soluție trebuie să uzi roșiile din grădină pentru o recoltă bogată. E folosită de grădinarii cu experiență pentru a ține la distanță un mare dăunător
Cu ce soluție trebuie să uzi roșiile din grădină pentru o recoltă bogată. E folosită...
Subiecte geografie la Bacalaureat 2025. Cum se rezolvau și care este baremul de corectare. Proba la alegere a profilului la BAC 2025 – Update
Subiecte geografie la Bacalaureat 2025. Cum se rezolvau și care este baremul de corectare. Proba...
Lovitură pentru Mirela Vaida! Antena 1 i-a scos emisiunea după audiențe slabe. Ce se întâmplă cu vedeta
Lovitură pentru Mirela Vaida! Antena 1 i-a scos emisiunea după audiențe slabe. Ce se întâmplă...
×