Surpriză mare pentru fanii emisiunii „Vocea României”! După un show exploziv și un final pe muchie de cuțit, Aura Șova a reușit să cucerească juriul și publicul, fiind desemnată câștigătoarea serii și plecând acasă cu marele premiu de 100.000 de euro. Aura a demonstrat nu doar o voce impresionantă, ci și o prezență de scenă de necontestat, care i-a asigurat locul întâi și titlul de „Vocea României”.
Pe locul patru s-a clasat Narcisa Badea, locul al treilea a fost ocupat de Raluca Moldoveanu, pe locul al doilea s-a aflat Robert Lukian, dar aura talentului Aurorei Șova a fost de neînvins în final. Astfel, Aura Șova a reușit să încheie competiția cu un meritat loc întâi și un premiu de 100.000 de euro.
Astăzi, 20 decembrie, a avut loc marea finală a celui de-al doisprezecelea sezon al emisiunii „Vocea României”. Momentul mult așteptat a fost cel în care Laura Fabian a urcat pe scenă și a încânta inimile publicului.
Citește și: CE I-A FĂCUT GINA PISTOL FIICEI SALE, ÎNCĂ DE MICĂ: „MI SE PARE CĂ E FOARTE MATURĂ PENTRU VÂRSTA EI”
Aura Șova, în vârstă de 26 de ani, este o tânără arhitectă cu o poveste impresionantă și o voce deosebită, moștenită de la părinții săi. Deși provenind dintr-o familie de ingineri, Aura a fost încurajată să își dezvolte și talentul artistic. A început să cânte de mică, participând la concursuri naționale și internaționale, unde a obținut numeroase premii.
În prezent, cântă într-o trupă de coveruri și este pasionată de muzică, știind să cânte și la diverse instrumente, inclusiv la caval. Deși nu a urmat studii muzicale, Aura și-a dovedit talentul pe scena „Vocea României 2024”, unde a impresionat încă din audițiile pe nevăzute, cucerindu-i pe toți antrenorii. Cu o interpretare emoționantă și plină de energie, a reușit să-l aleagă pe Tudor Chirilă ca mentor. În ciuda faptului că și-a construit o carieră în arhitectură, Aura își dorește să construiască un azil pentru bătrâni, un vis care o motivează să își continue studiile. La „Vocea României”, a demonstrat nu doar talent vocal, ci și o determinare extraordinară, trecând cu succes prin etapele competiției și câștigând în final marele premiu de 100.000 de euro.
Ultima etapă a competiției marchează un punct culminant al sezonului, în care emoțiile, rivalitățile și talentul vor fi puse în valoare într-un show exploziv. Cei patru finaliști, Aura Șova, Narcisa Badea, Raluca Moldoveanu și Robert Lukian, se vor întrece pentru marele premiu de 100.000 de euro și mult râvnitul titlu de „Vocea României”. Publicul este cel care va decide câștigătorul, voturile fiind deschise atât prin SMS la numărul 1444, cât și online, pe platforma dedicată.
Conform formatului finalei, fiecare concurent va susține trei momente artistice distincte: unul individual, unul alături de antrenorul său și un altul în duet cu un invitat special. Această diversitate de interpretări oferă șansa fiecărui artist să demonstreze versatilitate, tehnică vocală și capacitatea de a cuceri scena.
Aura Șova, reprezentanta echipei Tudor, va colabora cu actorul Marius Manole pentru un moment emoționant, în timp ce Narcisa Badea, din echipa Irina, va cânta alături de legendarul Dan Bittman. Raluca Moldoveanu, finalistă din echipa Horia & Theo, va aduce pe scenă autenticitatea muzicii tradiționale alături de Simion Bogdan-Mihai și Lăutarii de Mătase. De cealaltă parte, Robert Lukian, susținut de Smiley, va interpreta un duet energic cu Feli.
Prezența Larei Fabian în cadrul finalei reprezintă unul dintre punctele forte ale serii. Artista, recunoscută la nivel internațional pentru vocea sa extraordinară și sensibilitatea aparte, este o figură extrem de apreciată în România. Aceasta va urca pe scenă pentru un moment special, adăugând o notă de eleganță și rafinament întregului spectacol.
„Vocea este importantă, dar capacitatea de a transmite emoții face diferența.”, a spus Lara Fabian.
Pe parcursul sezonului, fiecare concurent a impresionat publicul cu interpretări remarcabile și momente încărcate de emoție. De la etapa audițiilor pe nevăzute până la spectacolele live, drumul lor a fost marcat de muncă, sacrificii și sprijin din partea antrenorilor. Acum, decizia finală este în mâinile telespectatorilor, care își pot vota favoritul până la încheierea show-ului.
Citește și: LARA FABIAN O SĂ FIE DATĂ ÎN JUDECATĂ DE ORGANIZATORII CONCERTULUI DE LA BUCUREȘTI