Bacalaureatul 2025 aduce o serie de reguli clare și stricte în privința completării foilor de examen, stabilite de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) printr-un document oficial, publicat recent. Printre cele mai importante noutăți se află obligația ca toate rubricile de identificare și denumirea probelor să fie completate exclusiv cu litere majuscule. Regula se aplică atât numelui candidatului, cât și formulării exacte a probei susținute, conform precizărilor oficiale transmise către licee și centrele de examen.
Examenul începe marți, 10 iunie, pentru peste 108.000 de candidați din toată țara, iar accesul în săli este permis doar până la ora 08:30. Aproape o treime din unitățile de învățământ liceal din România funcționează ca centre de examen în această sesiune.
Ministerul subliniază că orice abatere de la regulile de completare poate duce la anularea lucrării sau alte consecințe administrative, mai ales în contextul precedentelor din sesiunea din vara anului 2023, când zeci de candidați din București și Ilfov au fost obligați să rescrie lucrările pentru că nu au completat corect secțiunea cu datele probei. La momentul respectiv, nu a existat vreo sancțiune publică pentru cadrele didactice responsabile de gestionarea examenului și nici o măsură de remediere pentru candidații afectați.
Pentru fiecare probă scrisă, elevii trebuie să folosească exact denumirea stabilită de Minister, în funcție de profilul și specializarea urmată:
Proba E.a – Limba și literatura română, se completează astfel:
„LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ – REAL”
„LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ – UMANIST”
„LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ PENTRU ȘCOLILE ȘI SECȚIILE CU PREDARE ÎN LIMBA MAGHIARĂ – REAL” (sau UMANIST, în funcție de caz)
Proba E.c – Proba obligatorie a profilului, cu variante precum:
„MATEMATICĂ M_MATE-INFO”
„MATEMATICĂ M_TEHNOLOGIC”
„MATEMATICĂ M_PEDAGOGIC”
„MATEMATICĂ M_ȘT-NAT”
„ISTORIE” (pentru profilul umanist sau vocațional)
Proba E.d – Proba la alegere, include denumiri precum:
„GEOGRAFIE”
„FIZICĂ TEHNOLOGIC”
„BIOLOGIE VEGETALĂ ȘI ANIMALĂ”
„CHIMIE ORGANICĂ”
„INFORMATICĂ MATE-INFO LIMBAJUL C/C++”
Aceste denumiri trebuie înscrise cu exactitate, fără prescurtări, omisiuni sau formulări proprii.
În colțul foii de examen, în zona destinată secretizării, candidații trebuie să scrie, tot cu litere mari, numele de familie, inițiala prenumelui tatălui și toate prenumele, în ordinea din actul de identitate. Se completează de asemenea:
Școala de proveniență
Centrul de examen
Localitatea
Candidații din promoțiile anterioare care dau examenul într-un alt județ trebuie să menționeze unitatea de învățământ unde s-au înscris pentru Bacalaureat, nu liceul absolvit.
Înainte de începerea probei, se aplică ștampila „BACALAUREAT 2025 – C.E.” în colțul din stânga jos al primei pagini. Aceeași ștampilă trebuie să apară și pe colțul secretizat. În cazul în care elevul folosește mai multe foi, completarea datelor se face înainte de aplicarea colțului autocolant, iar foile sunt capsate după scanarea digitală.
Un model complet de foaie tipizată, cu toate câmpurile completate corect, este pus la dispoziția profesorilor și elevilor prin documentul emis de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare (CNCE).
10 iunie: Limba și literatura română
11 iunie: Proba obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie
13 iunie: Proba la alegere a profilului și specializării
16 iunie: Limba maternă
20 iunie: Afișarea primelor rezultate
23–24 iunie: Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor
30 iunie: Afișarea rezultatelor finale
Aflați AICI toate informațiile despre Bacalaureat 2025.