Ultima perioadă a fost extrem de agitată, asta din cauza contextului politic actual. Alegerile din data de 18 mai 2025 au stârnit multe dezbateri, dispute și i-au divizat pe români în două tabere. În aceste zile, mulți și-au îndreptat atenția către contextul politic, iar mai multe persoane publice și-au împărtăși susținerea pentru unul dintre cei doi candidați. Imaginea care s-a viralizat pe Facebook, în mijlocul turului 2, a apărut în secțiunea de comentarii după ce Mihai Bendeac și-a exprimat părerea.
Românii se pregătesc să iasă la vot pe 18 mai, dar până atunci se duc ultimele „lupte” în mediul online. Fie că îl susțin pe Nicușor Dan sau pe George Simion, mulți sunt cei care vorbesc despre alegerile prezidențiale, inclusiv persoane publice. Ei bine, această „paradă” din mediul online a atras multe suspiciuni, iar mulți au fost acuzați că au fost plătiți să susțină pe unul dintre cei doi candidați.
Așa cum spuneam, cu o zi înainte de alegeri, este haos mare în mediul online. Toată lumea își exprimă opțiunea de vot și mulți încearcă să îi atragă pe „ceilalți” de partea lor. Despre alegerile prezidențiale din 18 mai au vorbit și numeroase persoane publice, iar printre acestea se numără și Mihai Bendeac.
Pe pagina sa de Facebook, actorul și-a împărtășit opinia despre contextul politic actual și nu s-a sfiit să critice unele comportamente sau acțiuni ale candidaților (VEZI AICI POSTĂRILE). Ei bine, unele dintre declarațiile sale i-au deranjat pe susținătorii lui George Simion, care au contracarat cu un argument-foto ce a devenit viral.
Mai exact, în secțiunea de comentarii de la una dintre postările lui Mihai Bendeac a apărut o fotografie în care apar câteva mesaje intrigante. Concret, în imagine se vede un grup de WhatsApp, iar mesajul transmis pare să fie din tabăra adversarului. De asemenea, se poate observa cum oamenii ar fi încurajați să vorbească despre Nicușor Dan, iar fiecare comentariu este remunerat cu 1 leu și fiecare postare pe Facebook cu 2 lei.
Imagina din comentariile de la postarea lui Mihai Bendeac a devenit virală și a stârnit și mai multe controverse. Unii au fost revoltați, alții spun că este falsă, alții aruncă vina pe tabăra adversă că încearcă să îl discrediteze pe candidat.
(VEZI ȘI: PROGNOZĂ METEO ANM PENTRU ZIUA ALEGERILOR: SURPRIZĂ ÎN TERMOMETRE PE 18 MAI 2025, ÎN TURUL 2)