Acasă » Știri » Mario Fresh și-a asumat relația cu Miruna Gavrilă, după despărțirea de Alexia Eram! A prezentat-o părinților și au plecat toți în vacanță

Mario Fresh și-a asumat relația cu Miruna Gavrilă, după despărțirea de Alexia Eram! A prezentat-o părinților și au plecat toți în vacanță

De: Irina Vlad 27/05/2025 | 19:46
Mario Fresh și-a asumat relația cu Miruna Gavrilă, după despărțirea de Alexia Eram! A prezentat-o părinților și au plecat toți în vacanță
Mario Fresh și Miruna Gavrilă/ sursă foto: Instagram

După luni de speculații și apariții ”cu perdea”, Mario Fresh și Miruna Gavrilă și-au oficializat relația pe rețelele de socializare. Cei doi au petrecut câteva zile în Dubai, vacanță care i-a făcut să reflecteze asupra unui viitor comun. Mai mult de atât, părinții artistului au cunoscut-o pe noua iubită a fiului lor. 

La finalul anului trecut, Mario Fresh și Alexia Eram au decis să pună punct relației lor de iubire. Cei doi au fost împreună timp de 8 ani și păreau să formeze o conexiune extrem de puternică și solidă. Ei bine, deși zvonurile despre o posibilă deparare circulau de ceva vreme, separarea a luat prin surprindere pe toată lumea. De data aceasta, ruptura a fost definitivă.

”Vreau să clarific zvonurile care au circulat în ultima vreme. Da, este adevărat că eu și Alexia Eram am decis de comun acord să ne despărțim. A fost o decizie dificilă pentru amândoi, dar am realizat că este cea mai bună pentru noi în acest moment. Vreau să subliniez că nu există resentimente între noi, din contră, ne respectăm și ne dorim binele unul altuia. Relația noastră va rămâne una bazată pe respect și prietenie”, a fost mesajul publicat de Mario Fresh.

Mario Fresh și Alexia Eram, întâlnire de gradul zero! Amintirile îl răscolesc! I-a ”scanat” mașina la intrare, apoi… Ce s-a întâmplat după o oră

Mario Fresh și-a asumat oficial relația cu Miruna Gavrilă

După despărțire, atât Alexia Eram cât și Mario Fresh au încercat să își refacă viețile amoroase. Dacă fiica Andreei Esca a fost ceva mai ”timidă” și mai calculată – vezi AICI imagini cu noua cucerire, artistul a știut ce vrea și într-un final a și găsit.

Deși în urmă cu o lună declara public faptul că nu este implicat în nicio relație amoroasă – contrar postărilor sale de pe social media – vezi AICI video, Mario Fresh a lăsat ascunzișurile și și-a asumat relația cu noua lui iubită.

Mario Fresh și Miruna Gavrilă au avut prima lor apariție publică oficială în calitate de cuplu. Cei doi se iubesc de câteva luni bune, însă până acum nu au avut curajul de a se afișa împreună. Cu gesturi tandre, zâmbete și armonie, cei doi și-au impresionat prietenii online cu o serie de fotografii în care apar împreună.

Mario Fresh și Miruna Gavrilă/ sursă foto: Instagram

Cei doi au petrecut câteva zile în Dubai, vacanță în care au fost prezenți și părinții lui Mario Fresh. Cu această ocazie, Miruna Gavrilă a avut oportunitatea să îi cunoască pe părinții iubitului ei afișat o conexiune evindentă și o siguranță care a pus capăt zvonurilor și controverselor din ultima perioadă – vezi GALERIA FOTO.

Nadd Hu, ”jonglată” de artist și prietenul său? Imagini din seara în care influencerița a plecat acasă cu Mario Fresh! ”Iubitul” DJ Deny a fost martor! DETALII EXPLOZIVE

 

 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Irina Vlad este absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion din București și activează în prea online de 2 ani. În prezent este redactor al publicației CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. Contact: [email protected]
Parteneri
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras...
Nicușor Dan, pus la zid pentru gestul devenit viral în România: „Păcat că la inundații n-a fost”
Nicușor Dan, pus la zid pentru gestul devenit viral în România: „Păcat că la inundații...
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
Actrița ce și-a reîntâlnit prima iubire după trei decenii. S-a căsătorit la 50 de ani: „E mare noroc să-ți faci bătrânețea cu un om pe care l-ai cunoscut în tinerețe”
Actrița ce și-a reîntâlnit prima iubire după trei decenii. S-a căsătorit la 50 de ani:...
„Scoală-te tată, că nu mai pot...” Strigăte de jale la căpătâiul fiului lui Ionel Ganea, înainte ca micuțul să fie dus la groapă! Fostul fotbalist urlă de durere și nu se dezlipește de lângă sicriu
„Scoală-te tată, că nu mai pot...” Strigăte de jale la căpătâiul fiului lui Ionel Ganea,...
Pilotul avionului prăbușit în India a apucat să spună un singur cuvânt către turnul de control înainte de tragedie
Pilotul avionului prăbușit în India a apucat să spună un singur cuvânt către turnul de...
VIDEO Noi imagini surprinse de camerele de supraveghere cu momentul prăbușirii avionului Air India
VIDEO Noi imagini surprinse de camerele de supraveghere cu momentul prăbușirii avionului Air India
Cele trei state europene considerate de ruși ca fiind cele mai ostile față de Moscova. Schimbări în atitudinea față de SUA
Cele trei state europene considerate de ruși ca fiind cele mai ostile față de Moscova....
A fost deschisă o nouă autostradă în România! Cum arată șoseaua de mare viteză și cât durează drumul | VIDEO
A fost deschisă o nouă autostradă în România! Cum arată șoseaua de mare viteză și...
El este Dragoș, un tânăr român de doar 30 de ani, mort în Marea Britanie. Bărbatul a lăsat în urmă un băiețel de 5 ani și o familie îndurerată
El este Dragoș, un tânăr român de doar 30 de ani, mort în Marea Britanie....
Paradisul chiriilor! Orașul din Europa unde chiria este doar 1 euro pe an
Paradisul chiriilor! Orașul din Europa unde chiria este doar 1 euro pe an
Cazul tragic al Teodorei Marcu a ajuns în sufletul Emiliei Ghinescu, mama Elodiei! Cum a reacționat aceasta și ce a declarat despre Cristian Cioacă?
Cazul tragic al Teodorei Marcu a ajuns în sufletul Emiliei Ghinescu, mama Elodiei! Cum a...
A murit. Niculina Stoican, în DOLIU: „Atât a fost. Trebuia să…”
A murit. Niculina Stoican, în DOLIU: „Atât a fost. Trebuia să…”
Viaţa dublă a lui Iulian Albăceanu, şeful jandarmilor din Brăila. Cu 17.000 lei salariu şi-a luat avion
Viaţa dublă a lui Iulian Albăceanu, şeful jandarmilor din Brăila. Cu 17.000 lei salariu şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă o prinde pe Bubulina în pat cu cel mai bun prieten al său: - Putem să discutăm...
BANCUL ZILEI. Bulă o prinde pe Bubulina în pat cu cel mai bun prieten al...
Vivo X Fold 5 va fi lansat pe 25 iunie
Vivo X Fold 5 va fi lansat pe 25 iunie
Semne CIUDATE în apă! Unde au fost văzute?
Semne CIUDATE în apă! Unde au fost văzute?
Ce s-a întâmplat în ultimele secunde în cabina piloților este cutremurător. Ies la iveală detalii care schimbă totul despre avionul cu 244 de pasageri care s-a prăbușit peste un hotel
Ce s-a întâmplat în ultimele secunde în cabina piloților este cutremurător. Ies la iveală detalii...
Unde se află singura rafinărie de aur din România. Cererea pentru acest metal prețios este tot mai mare
Unde se află singura rafinărie de aur din România. Cererea pentru acest metal prețios este...
”Poate era în sevraj”. Ipoteză controversată despre moartea lui Cirpian Pian lansată de celebrul criminolog Liviu Chesnoiu
”Poate era în sevraj”. Ipoteză controversată despre moartea lui Cirpian Pian lansată de celebrul criminolog...
Decizie pentru moneda națională. NU se va mai folosi din 1 ianuarie. Se înlocuiește cu Euro
Decizie pentru moneda națională. NU se va mai folosi din 1 ianuarie. Se înlocuiește cu...
E cutremur! Florin Salam, confesiuni tulburătoare despre droguri: Am fugit din 3 spitale!
E cutremur! Florin Salam, confesiuni tulburătoare despre droguri: Am fugit din 3 spitale!
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Călin Georgescu NU renunță! Cutremur total în România: Ne așteptam, își construiește...
Călin Georgescu NU renunță! Cutremur total în România: Ne așteptam, își construiește...
Compania aeriană care ia măsuri drastice împotriva perturbatorilor. Se poate ajunge la 5 ani de închisoare
Compania aeriană care ia măsuri drastice împotriva perturbatorilor. Se poate ajunge la 5 ani de...
Ce a observat profesorul Neculai Romașcu, încercând să rezolve subiectele de matematică de la Bacalaureat 2025
Ce a observat profesorul Neculai Romașcu, încercând să rezolve subiectele de matematică de la Bacalaureat...
Lovitura de 85 de milioane de euro pe care o dă miliardarul român care le-a cerut socrilor o maşină şi bani!
Lovitura de 85 de milioane de euro pe care o dă miliardarul român care le-a...
Ce se întâmplă cu ajutorul de înmormântare. Anunțul făcut de Dragoş Anastasiu, consilier al președintelui Nicușor Dan
Ce se întâmplă cu ajutorul de înmormântare. Anunțul făcut de Dragoş Anastasiu, consilier al președintelui...
"M-am îngrozit, sincer, sunt atâtea cazuri cumplite, iar victime sunt femeile", Mama Elodiei, despre cazul...
Patru zodii care vor fi pe val în weekend. Le așteaptă 2 zile de neuitat
Patru zodii care vor fi pe val în weekend. Le așteaptă 2 zile de neuitat
O nouă fabrică ar putea apărea în România. Afacerea autohtonă care caută să se extindă
O nouă fabrică ar putea apărea în România. Afacerea autohtonă care caută să se extindă
Lovitură pentru Mirela Vaida! Antena 1 i-a scos emisiunea după audiențe slabe. Ce se întâmplă cu vedeta
Lovitură pentru Mirela Vaida! Antena 1 i-a scos emisiunea după audiențe slabe. Ce se întâmplă...
×