Premierul Marii Britanii, Keir Starmer, a promis, luni, că urmează să ia măsuri pentru a se pregăti de un eventual război, în contextul amenințării ruse.
Starmer a anunțat pregătirea a 12 noi submarine de atac și a insistat asupra unor investiții de milioane de lire sterline în industria armelor nucleare, ca parte a noii strategii militare, în contextul tensiunilor internaționale.
„Amenințarea cu care ne confruntăm acum este mai serioasă, mai apropiată și mai imprevizibilă decât în orice moment de la Războiul Rece încoace”, a declarat Starmer, cu ocazia unei conferințe de presă desfășurate luni.
Premierul britanic a avertizat asupra „războiului din Europa”, care vine cu „riscuri nucleare, atacuri cibernetice zilnice”, insistând asupra „agresiunii ruse în creștere” în apele Marii Britanii, potrivit publicației The New York Times.
„Cred că cea mai bună modalitate de a descuraja conflictele este să ne pregătim pentru ele”, a afirmat Starmer, înaintea publicării raportului strategic de apărare al Guvernului.
Planul de reînarmare al Marii Britanie vine în contextul în care atacurile Rusiei împotriva Ucrainei s-au întețit. Starmer și-a prezentat planurile la câteva ore după unul dintre cele mai intense bombardamente aeriene din războiul de trei ani dintre Ucraina și Rusia.
Citește și: Singurele 3 persoane vinovate de războiul din Ucraina. Donald Trump a nominalizat „inculpații”
O mare sumă de bani va fi investită în protejarea infrastructurii subacvatice britanice, precum și în sistemul de drone care s-a dovedit a fi eficient în războiul din Ucraina. Peste 1,5 miliarde de lire sterline din fonduri suplimentare vor fi alocate pentru repararea și renovarea sediilor militare, deoarece Guvernul își propune să sprijine recrutarea în armata britanică, unde cifrele au scăzut semnificativ în ultimii ani.
Guvernul a subliniat luni beneficiile pentru economia internă ale investițiilor în reînarmare însă planul are nevoie de o analiză amănunțită în contextul constrângerilor fiscale.
Starmer încearcă să restabilească angajamentul Marii Britanii față de NATO, strategie pe care a aplicat-o și în cazul relației cu Statele Unite, după ce Donald Trump a preluat mandatul de președinte.
Citește și: Donald Trump a făcut anunțul de care Europa se temea! Se RETRAGE: „De acum, Rusia și Ucraina trebuie să-și…”